Ingrediente: 1 varză mare sau 2 mijlocii 750 g carne macră 1 felie pâine 2 cepe 2 linguri orez 100 g untură Sare, piper, mărar tocat 1 crenguţă mică de cimbru 1 ardei gras 6 roşii sau 2 linguri bulion 1l borş
Mod preparare:
1. Se dă prin maşină carnea de porc sau amestecată, de vacă şi de porc, şi miezul de la o felie groasă de pâine, muiat şi stors bine. Separat se prăjeşte în untură ceapa tăiată mărunt. Când începe să se îngălbenească, se adaugă orezul ales şi spălat. 2. Se prăjeşte uşor şi orezul, se stinge cu puţină apă, apoi se amestecă cu carnea, se adaugă verdeaţă tocată mărunt, sare şi un praf de piper. Se desfac foile de la o căpăţână frumoasă de varză. Se taie cotorul de la fiecare foaie şi se opăresc cu borş, ţinându-le până se moaie. 3. Se taie foile în bucăţi potrivit de mari şi în ele se înveleşte camea pentru sarmale. Adevăratele sarmale moldoveneşti se fac mici cât o nucă. Varza rămasă neîntrebuinţată la sarmale se taie ca tăiţeii mai groşi. 4. Se pune un strat de varză tăiată în cratiţă, apoi se aşează sarmalele una lîngă alta şi un al doilea rând, dacă ies mai multe. Între rânduri se aşează felii de roşii. Deasupra se pune încă un strat de varză tăiată şi un ardei gras, tăiat subţire. 5. Se adaugă câteva linguri de borş, fiert separat, strecurat şi îndoit cu apă ca să nu fie prea acru, roşiile tăiate felii sau puţin bulion de roşii sau de ardei şi o lingură bună de untură. Se lasă să fiarbă pe maşină, apoi se dă la cuptor, la foc potrivit şi se ţin până scade zeama atât cât trebuie. 6. Sarmalele sunt mult mai bune încălzite, de aceea este mai bine să fie pregătite din ajun.
Custom Search
Cauta retete
Trage cu ochiul
Mancare din Porc, Vita, Vitel, Miel, Oaie - Retete cu carne de Porc
Tocanita de Porc cu Praz si Ciuperci
Timp 40 min
Categorie Retete cu carne de Porc
Meniu Pranz
- Carnea de porc nu trebuie sa fie grasa, iar ciupercile si ceapa o fac mai savuroasa. - Aceasta mancare contine legume si carne in proportie de 50-50%: o . . .
Detalii
Chiftelute din Carne de Porc cu Ardei
Timp 60 min
Categorie Retete cu carne de Porc
Meniu Pranz
- Ceapa stimuleaza digestia. - Vitamina B1 din carnea de porc previne oboseala musculara.