Ingrediente: 3 duzini de melci, 1 pahar oţet, 1 lingură Sare, 1 pahar cu vin, 1 ceapă, 1 morcov, 3 căţei de usturoi, Cimbru, dafin, sare, 10 boabe piper.
Mod preparare:
1. Melcii sunt mai gustoşi începând din octombrie până în martie, când se închid pentru iarnă cu o pojghiţă ca un capac, formată din sucurile lor întărite. 2. Se pot mânca şi în lunile de vară; în acest caz trebuie ţinuţi însă 15 zile într-un paner închis sau într-o cutie, într-un loc răcoros, ca să elimine toată murdăria din intestine, deoarece aceasta strică gustul mâncării. 3. Se spală melcii bine în mai multe ape. Dacă au capac acesta se desprinde uşor cu vârful unui cuţit ascuţit. Se pun într-un vas încăpător şi peste ei se toamă un pahar de oţet şi o lingură de sare de bucătărie. 4. Se amestecă uşor şi se ţin astfel două ore, pentru ca sucurile să se dizolve. Se scurg şi se spală în mai multe ape. Se fierb apoi cu 1/2 litru de apă rece, un pahar de vin, ceapă şi morcovul tăiate felii, mirodenii, sare şi piper. 5. Când încep să fiarbă, se ia spuma de 2 — 3 ori. Se acoperă şi se lasă să fiarbă în clocote mici trei ore. Se scot din scoică şi se servesc calzi, cu lămâie.
Custom Search
Cauta retete
Trage cu ochiul
Mancare din Peste si Fructe de mare - Retete cu Fructe de mare
Salata cu Creveti Marinati
Timp 30 min
Categorie Retete cu Fructe de mare
Meniu Cina
Crevetii contin acizi grasi omega-3, ce protejeaza inima.
Se curata salata, se spala, se zvanta, se rupe in bucatele si se aseaza pe un platou
Crevetii contin acizi grasi omega-3, benefici pentru inima.
1. Se spala si se scurg germenii de soia. Se curata si se taie ceapa, impreuna cu partea verde, frageda, in bucati de 2 cm, iar . . .
Detalii
Omleta cu Creveti si Cartofi
Timp 35 min
Categorie Retete cu Fructe de mare
Meniu Mic Dejun
- Cartofii contin multa vitamina C si potasiu. - Crevetii contin multe materii minerale si iod.
1. Se spala cartofii, se curata si se taie in cubulete. Dovleceii se curata, . . .
Detalii
Cartofi Copti cu Creveti si Avocado
Timp 80 min
Categorie Retete cu Fructe de mare
Meniu Cina
- Deoarece majoritatea nutrientilor se gasesc in coaja cartofului sau imediat sub aceasta, cel mai sanatos este sa consumati cartofii cu tot cu coaja. Detalii
Raci Fierti
Timp 20 min
Categorie Retete cu Fructe de mare
Meniu Cina
1. Se controlează ca toţi racii care trebuie pregătiţi să fie vii. Se fierbe atâta apă într-o . . .
Detalii
Pilaf de Raci
Timp 45 min
Categorie Retete cu Fructe de mare
Meniu Cina
1. Se fierb racii în apă cu Sare. După dorinţă se poate adăuga în apă zarzavat de supă . . .
Detalii
Scordolea de Raci
Timp 40 min
Categorie Retete cu Fructe de mare
Meniu Cina
1. Se fierb racii. Se curăţă nucile de coajă şi se pisează bine într-o piuliţă de . . .
Detalii
Midii Fierte
Timp 25 min
Categorie Retete cu Fructe de mare
Meniu Cina
1. Ca şi la raci, o primă condiţie la pregătirea midiilor este ca ele să fie cât se poate de proaspete. Fie . . .
Detalii
Midii Pescaresti
Timp 45 min
Categorie Retete cu Fructe de mare
Meniu Cina
1. Se fierb midiile(vezi Retete cu Fructe de mare/Midii Fierte) . Se scoate cu totul carnea din scoică, se ţine la cald, dar nu . . .
Detalii
Pilaf de Midii
Timp 40 min
Categorie Retete cu Fructe de mare
Meniu Cina
1. Se fierb midiile cu puţină apă şi se scoate carnea dinăuntru. Se prăjesc uşor în unt sau . . .
Detalii
Midii Prajite
Timp 60 min
Categorie Retete cu Fructe de mare
Meniu Cina
1. Se fierb midiile după cum s-a arătat mai sus şi se scot din scoică. 2. Din ou, lapte, . . .
Detalii
Melci Fierti
Timp 200 min
Categorie Retete cu Fructe de mare
Meniu Cina
1. Melcii sunt mai gustoşi începând din octombrie până în martie, când se închid pentru . . .
Detalii
Melci Prajiti in Aluat
Timp 200 min
Categorie Retete cu Fructe de mare
Meniu Pranz
1. Se fierb melcii şi se scot din scoică. Cu două ore înainte se face un aluat ca de clătite, din . . .
Detalii